Armata Română a omagiat o eroină provenită de pe meleagurile Bârladului! A fost supranumită „Regina Aerului”!
MÂNDRIE… A fost denumită „Regina Aerului” și amintirea ei este păstrată peste generații, drept cea a unei femei puternice, care a înfruntat greutățile pentru a-și atinge scopul. Din 2017, este cetățean de onoare al municipiului Bârlad.
Vorbim de marea aviatoare Smaranda Brăescu, cea care a fost comemorată ieri la Cluj-Napoca, la împlinirea a 73 de ani de la trecerea sa în eternitare, „în escadrila din Ceruri”, cum frumos s-a spus la momentul comemorării.
„Măndița” a fost prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană și mondială la parașutism în anii ’30 și a treia femeie aviatoare din țara noastră.
Manifestarea, desfășurată în Cimitirul Central, a fost organizată de Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii Cluj, iar printre cei prezenți s-au numărat reprezentanți ai Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, precum și ai autorităților publice locale.
Smaranda Brăescu s-a născut pe 21 mai 1897, în Hănțești, Buciumeni și a fost prima femeie parașutist a României, care a devenit campioană mondială absolută.
Copilăria si-a petrecut-o în satul natal. În perioada 1904-1909 urmează scoala primară din Vizurești, un sat vecin, în Hănțești nefiind școală.
Din 1911 pleacă la Bârlad, unde, până în 1913, urmează cursurile scolii secundare de fete.
Aici, la Bârlad, Smaranda Brăescu, în 27 mai 1911, la vârsta de 15 ani, are primul „contact” cu aviația, de care se îndrăgostește iremediabil.
Gheorghe Negrescu sosise în orașul natal, Bârlad, într-un temerar raid aerian, București-Bârlad. Sosirea la Bârlad a fost anunțată pentru 26 mai, dar, din cauza unor probleme tehnice la motor, acesta aterizează pe un teren lângă Râmnicu Sărat. După ce a fost reparată o conductă de ulei, a doua zi acesta pleacă în zbor spre Bârlad, unde este întâmpinat de o numeroasă asistență bârlădeană și din împrejurimi. Aici mai face o demonstrație de zbor și în cursul după-amiezii, zburând peste oraș, de lângă Grădina Publică. Gheorghe Negrescu, care avea brevetul de pilot nr. 2 din România, va fi, peste ani, un susținător si admirator sincer al Smarandei Brăescu, din pozițiile pe care le va ocupa în aviația militară.











