Încă un salvator vasluian a ieșit la pensie! Respect și admirație, Adrian Agarici, pentru toată activitatea de la ISU!

EMOȚII… Momentul retragerii din activitate al unui pompier este emoționant, atât pentru cel care își încheie cariera, cât și pentru cei care i-au fost alături, la intervenții și misiuni.
Pltutonier adjutant șef Agarici Adrian, conducător autospeciale în cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui, a trecut un alt prag, acela al retragerii din activitate, după 35 ani de muncă, dintre care 15 ani în rândul salvatorilor. Ieri, în ultima zi de activitate, Adrian a fost sărbătorit de colegii de la ISU, care i-au urat ani mulți de viață, în continuare.
”La finalul carierei sale, ne exprimăm gândurile de admirație și respect pentru ceea ce a realizat în cadrul unității noastre și pentru ceea ce a transmis tinerei generații de salvatori, în special devotamentul, curajul și responsabilitatea față de oameni.
Îi adresăm calde mulțumiri pentru generosul efort de a sluji țara și cetățenii, multă sănătate, liniște, bucurii alături de cei dragi și îi dorim să se bucure de pensie foarte mult timp de aici înainte!”, i-au transmis colegii de serviciu.









