Tătaru are mari probleme cu legea, se vorbește de prejudiciu de 2,9 milioane lei! Sunt vizate și persoane din anturajul fostului ministru, de la Unifarm! Sunet de cătușe?

0
234




PENAL…Încep să iasă la iveală abuzurile săvârșite de cei aflați la putere, în perioada începutului de pandemie. Astfel, în urma unui control efectuat de Curtea de Conturi, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au fost sesizați cu privire la sumele cheltuite nejustificat. Instituția, condusă pe atunci de Nelu Tătaru, este acuzată de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, iar prejudiciul este estimat la 2.875.160 lei.









Curtea de Conturi a sesizat, de asemenea, la DNA două posibile fapte de abuz în serviciu și la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, structură aflată în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat. Prejudiciile în acest caz sunt estimate la 10.931.460 lei, respectiv 4.272.180 lei.

Sesizările trimise de Curtea de Conturi către DNA fac acuzații față de Ministerul Sănătății condus de Nelu Tătaru privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și abuz în serviciu, cu un prejudiciu estimat la 2.875.160 de lei. De asemenea, inspectoratul General pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat este acuzar de abuz în serviciu și un prejudiciu de 10.931.460 de lei.

Curtea de Conturi a sesizat DNA și în ceea ce privește activitatea infracțională a celor din conducerea Companiei Naționale Unifarm, acuzată de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals. În acest caz, prejudiciul calculat de Curtea de  Conturi se ridică la 319.807.361 de lei.