Violatorii de copii de la Episcopia Hușilor sunt în libertate!

0
269




INCREDIBIL… Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Onilă, a fost eliberat, ieri, alături de celălalt abuzator de minori, fostul călugăr Sebastian Jitaru. Cei doi au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.









Asta înseamnă că Onilă se întoarce la viața boierească la mănăstirea Văratec, în timp ce Jitaru se reîntoarce la pușcărie, acolo unde are deja niște ani de executat pentru șantaj.

Este curios modul în care judecătorii Curții Supreme s-au arătat atât de miloși cu un abuzator și un corupător de minori ca Onilă, fapt care ridică deja multe semne de întrebare.

Oare, actele sexuale orale cu elevii de Seminar sunt fapte normale, în opinia magistraților, fapte care nu ar merita mai multe zile de arest? Nu știm ce au gândit magistrații, însă credincioșii vasluieni, care îi sărutau mâna fostului episcop, regretă amarnic faptul că au crezut în el!

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, vineri, eliberarea din arest preventiv a fostului episcop de Huși, Cornel Onilă, cercetat pentru agresiune sexuală și viol, ambele în formă continuată.

De asemenea, instanța a respins propunerea de arestare preventivă formulată de către procurori pe numele lui Jitaru Sebastian Cristi, fost călugăr Arhimandrit, cercetat în același dosar pentru viol, agresiune sexuală și șantaj. El însă se află în penitenciar unde ispășește o pedeapsă.

Cât timp se află sub control judiciar, cei doi nu au voie să-și vorbească și să se apropie unul de celălalt.

Conform unor surse din anchetă, în referatul cu propunerea de arestare se vorbește despre trei victime minore, iar una dintre ele a fost abuzată de ambii preoți.

Dar, haideți să vedem ce spun anchetatorii, date care nu i-au impresionat pe judecătorii ÎCCJ.

„În perioada februarie – mai 2017, inculpatul Onilă Cornel, în calitate de profesor, ar fi supus, prin constrângere psihică, unor acte de natură sexuală, respectiv sărutări cu limba, mângâieri în zona organelor genitale, dezbrăcarea acestuia și sărutarea corpului, pipăirea, precum și gesturile de a-i lua mâna și de a i-o plimba pe organele sexuale ale inculpatului pe partea vătămată, minor la acea dată.

În perioada 19 – 23 mai 2017, același inculpat (Onilă era episcop în acea perioadă!, n.r.!!!) ar fi avut inițiative de a-i face sex oral persoanei vătămate, inițiative finalizate cu un astfel de act consumat, fapte comise prin constrângere psihică.

În luna februarie 2017, inculpatul Jitaru Cristi Sebastian ar fi comis prin constrângere psihică acte sexuale asupra persoanei vătămate, respectiv mângâierea în zona organelor genitale, dezbrăcarea acestuia și sărutarea lui pe corp, pipăirea sa, supunerea sa în final, profitând de lipsa de reacție, pe fondul fricii, la efectuarea unui act sexual oral finalizat.

În perioada februarie – sfârșitul lunii mai 2017, inculpatul Jitaru Cristi Sebastian ar fi exercitat constrângeri psihice constante, prin amenințare cu diverse consecințe, pe persoana vătămată, pentru a o determina să suporte agresiunile sexuale la care era supusă de către inculpatul Onilă, cu scopul de a obține un material video, pe care plănuia să îl folosească împotriva celui din urmă”,

susțin anchetatorii, în dosarul ajuns la ÎCCJ.

De ce un fost episcop care a FĂCUT SEX ORAL unor minori este în libertate, iar alți abuzatori de minori sunt după gratii?

Onilă era episcop, când s-au produs aceste perversiuni, iar Jitaru era omul său de încredere. Oare, pentru astfel de fapte, precum cele de mai sus, nu ar fi trebuit să rămână în pușcărie, pe perioada procesului? Chiar nu mai suporta celula Onilă, deși a încălcat legea penală în mod evident, conform datelor din dosar?

Dar, oare, o astfel de decizie nu îi pune în libertate și pe ceilalți abuzatori de minori din România, care așteaptă decizia instanțelor de după gratii? Probabil că da, însă Justiția Română arată că un fost episcop, chiar și cu fapte grave la activ, este deasupra Legii.