ULTIMA ORĂ Marius Arcăleanu renunță la Casa de Sănătate! Continuă lupta din interiorul PNL!

0
940

Pentru Marius Arcăleanu odiseea de la Casa Județeană de Sănătate este aproape de final. Și asta pentru că actualul director a renunțat să-și mai depună candidatura pentru postul de director scos la concurs. În schimb, acesta dorește să lupte în cntinuare pentru șansa de a deveni președintele organizației liberale vasluiene.

Mai mult, după o lungă pauză, Arcăleanu a reușit să stea de vorbă cu președintele Nelu Tătaru, față în față, la finalul ședinței PBJ de sâmbătă, de la Huși. Așa a reușit să se apere în fața miniciunilor spuse de unii colegi de partid, legate de întâlnirile sale cu Dan Marian. Mai mult, Arcăleanu a reușit și să-i demonstreze lui Tătaru că zvonurile nu sunt adevărate.

„Cineva, nu dăm nume, a dorit, cu orice preț, să-și împingă odrasla cât mai în față în mijlocul organizației. Din păcate, a făcut acest lucru aruncând cu noroi către alții. Într-un final, Arcăleanu și Nelu Tătaru a stat de vorbă față în față, după o lungă perioadă în care fostul ministru nu a răspuns la telefon sau la mesaje. Dar, chiar și așa, totul a rămas în aer și vom vedea ce se va întâmpla, până la urmă, în PNL Vaslui”, spun surse din interiorul partidului, pentru Vasluianul.ro.