VIDEO Deputatul Solomon i-a scos la tablă pe liberali, în Parlamentul României! ”Halal, capitaliști! Halal, Partid Național Liberal! Ați băgat oameni în pușcării”, a tunat deputatul vasluian

0
468
Adrian Solomon, deputat PSD, susține un discurs în timpul ședinței comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor în care au loc prezentarea si dezbaterile generale, pe articole şi anexe, asupra proiectelor legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, la Palatul Parlamentului din București, marți 2 martie 2021. Inquam Photos / George Călin




DISCURS SENZAȚIONAL… Deputații s-au contrazis, luni după-amiază, în ședința de plen, pe marginea unui proiect de lege privind sărbătorirea zilei de 10 Mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României.









Deputatul PNL Gigel Știrbu a spus că liberalii susțin acest proiect care „restabilește adevărul istoric”. El a citit un punct de vedere al președintelui Academiei Române care susține că deși Parlamentul a votat independența la 9 mai 1877, documentul a fost publicat pe 10 mai, iar „ziua Independentei Romaniei s-a sarbatorit decenii la rand in 10 mai” însă „regimul comunist a schimbat lucrurile ca sa se diferentieze de regimul burghez”.

Deputatul PSD de Vaslui, Adrian Solomon, a spus că nu există un document semnat de Carol I pe 10 mai si că liberalii sunt „la fel de pacatosi ca istoriografii marxisti”. Acesta a avut o declarație politică foarte elaborată, care a smuls aplauzele colegilor din sală, în mai multe rânduri.

Iată declarația parlamentarului vasluian, în integralitatea sa:

””Doamnelor și domnilor! 9 mai este o zi cu multiple valențe istorice și politice pentru România. Aniversăm astăzi 140 de ani de la declararea independenței de stat și celebrăm, în același timp, Ziua Europei. Astfel de momente sunt un prilej nu doar pentru a rememora evenimente, ci mai ales a stărui, mai mult, asupra semnificației lor”.

Am citat din stenograma ședinței Camerelor reunite ale Parlamentului, din 9 mai 2017, din alocuțiunea dlui președinte Klaus Werner Iohannis care, probabil, nu-i chiar așa monarhist ca domniile voastre, de la liberali (arătând spre grupul PNL din Camera Deputaților, n.r.), cei care astăzi, beneficiind de votul majoritar, vreți să ajungeți să schimbați și adevărul istoric, printr-un vot în Parlament.

Adevărul istoric este unul singur. Nu a fost nicio ședință comună a Parlamentului, nici pe 9 mai 1877, nici pe 10 mai 1877! Au fost două ședințe separate, a Camerei, dimineață, 9 mai 1877, când printr-un vot cu bile s-a votat o moțiune privind declararea Independenței de Stat a României, luându-se act de situația de la Dunăre, care de pe 30 aprilie era foarte înfierbântată, trâgându-se și de o parte și de alta a Dunării cu tunul, cu muniție de război.

Prin urmare, ce mai era de constatat, decât că suntem în stare de război, că Parlamentul trebuie să dea Guvernului toate armele necesare, din punct de vedere bugetar, pentru a intra în război cu tot elanul, și să obțină ceea ce dorea tot poporul, adică independența?

Regele Carol, a doua zi, nu a semnat nimic, pentru că, dacă ar fi semnat, erau plini toți pereții din instituțiile publice cu acea Declarație de Independență semnată de domnitorul Carol I. Nu există un astfel de document și nu-l puteți pune la dispoziție! Nici măcar un Monitor Oficial al faptelor despre care ziceți că le cunoașteți sau că istoria le-a consemnat…

Există, însă, un Monitor Oficial, din 14 mai, dată veche, 26 mai 1877, dată nouă, în care se vorbește de sumarul ședinței de 9 mai, a Senatului. Și haideți să vă spun ce s-a întâmplat a doua zi, pe 10 mai: ”Se ia act, în ședință, de adresa dlui Președinte al Consiliului (a primului ministru de atunci, n.r.) prin care se comunică că Măria-Sa, Domnitorul, cu ocaziunea solemnității zilei de 10 maiu, va primi Senatul în acea zi, la o oră după-amiezi, la Palatul din Capitală”.

Ce să facă la o oră după-amiază? Să ia masa, într-un cadru oficial, alături de Majestatea Sa. După ce iau act că vor mânca la Palat cu Majestatea Sa, senatorii votează cu bile moțiunea prin care ”consideră Statul Român independinte”.

Prin urmare, nimic din ceea ce susține tabăra liberală nu are corespondent în realitatea istorică. Dacă ar fi să luăm uzanțele de astăzi, ale procedurii parlamentare, o lege ajunge la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial.

Deci, haideți să luăm data de 26 mai, data nouă, după calendarul gregorian, să sărbătorim acea dată, dacă este acel moment când a luat cunoștință poporul de ceea ce a făcut Senatul în ședința din 9 mai.

Ceea ce încercați dvs este doar o instaurare a unei istoriografii cvasi-totale, de tip liberal. Încercați de 30 de ani, lucrul acesta! Nu sunteți cu nimic mai buni decât istoriografii marxiști de dinainte de 1989.

Sunteți la fel de păcătoși, și unii, și alții! L-ați pus până și pe președintele Academiei Române să semneze o fițuică, prin care să umble Gigel pe aicea, să ne spună că asta e părerea Academiei Române. Părerea Academiei Române se spune în Tratatul de Istorie Națională, nu se spune în scrisori date pe sub masă la cafea unor neaveniți, care habar nu au, nu au citit în viața lor un document istoric și vin aici să ne povestească nouă despre adevărul istoric.

Spre deosebire de domnul general, eu rămân republican. Sunt republican de când m-am născut și până voi muri, așa cum este majoritatea poporului român. Nu cred că plânge nimeni prin țara noastră, astăzi, că nu este Hohenzollern la guvernare. Sau la Cotroceni… Nu cred că plânge cineva, ca să folosim expresia plastică a poporului român, că ”nu e hop-în-țol la Cotroceni”. E bun ăsta care este acum. Mai bun ca ăia…

Că, doar nu ați vrea să instaurăm dinastia lui Radu Duda. Să vină dudele, să ne conducă pe noi, acuma. Ce înseamnă lucrul acesta, că tot poporul român gândește ca Partidul Național Liberal? Nici în interiorul partidului dvs nu se gândește la fel în toate părțile, vedem conflictul interpersonal care există între liderii acestui partid.

Cum vă gândiți că sunteți majoritari în țara aceasta, când aveți 27%? Cum puteți spune că monarhiștii sunt majoritari în România? Cum puteți face din istorie o cârpă de șters pe jos, doar ca să vă servească intereselor politice de moment? Cum puteți să veniți și să schimbați printr-un vot adevărul istoric?

E drept, înainte de 1947, ziua de 10 mai era sărbătorită ca Ziua Independenței României. Dar, era o chestiune de oportunitate. Așa a dorit domnitorul și poporul i-a făcut hatârul. Tot acel popor care, sub tunurile guvernului liberal, lăsa vreo 11.000 de țărani pe câmpurile României sub ordinele lui Averescu și Antonescu. Știți că regele Carol, la 1907, a grațiat toți generalii care au omorât țăranii cu tunul, la răscoala din 1907? Știți că printre ei era și mareșalul Antonescu, de mai târziu? Știți că printre cei care au murit 300 au fost doar din ordinul lui Antonescu, la Galați?

Știți lucrurile acestea, dar le treceți sub tăcere. La fel cum îi treceți sub tăcere și pe cei împușcați de guvernul Brătianu, în 13 decembrie 1918, când mitropolitul Ardealului, Miron Cristea, venea cu delegația de la Alba Iulia să înmâneze regelui Ferdinand actul de Unire, iar tipografii erau împușcați nu departe de locul unde ne aflăm acum. Stați prost cu geografia. La voi, Berlinul și Parisul sunt totuna. Cum și estul României este și în nord-vest. Nu supuneți istoria unor alte presiuni neavenite, pentru că nu veți fi cu nimic mai buni decât comuniștii.

NU vă mai plângeți de ceea ce au făcut cei de atunci, pentru că folosiți aceleași metode. Ați băgat oameni în pușcărie, schimbați istoria din pix și prin votul dvs. Așa cum au făcut ei, faceți și voi! Halal, capitaliști! Halal, Partid Național Liberal! Probabil că domnul Cîțu nu va face ca aceia din trecut, să nu pună tunurile pe agricultorii care se vor plânge acuși că nu au subvenții, că nu au niciun ban din PNRR, că nu au nicio atenție din partea dvs și sunt lăsați doar la mila Celui de Sus”, a tunat parlamentarul vasluian.