Muncitori la sparanghel, terorizați în Austria: ”Ajutați-ne! Își bat joc de noi!”

0
356




ȚINUȚI ÎN CONDIȚII INUMANE… O româncă aflată în prezent la muncă în Austria a prezentat, pentru ziarulromanesc.at, situația dificilă prin care trece împreună cu alți 10 conaționali. Grupul de români se află la o fermă din localitatea Mannsdorf an der Donau, aflată la circa 40 de km de Viena, la cules și prelucrat sparanghel.









Muncitorii români vorbesc despre condițiile extrem de grele atât de la locul de muncă, cât și situația cazărilor, dând detalii despre dormitoarele unde au fost cazați. Plătiți cu 4 euro la oră, peste 20 de români din grupul inițial, o parte din zona Moldovei, au plecat acasă, în țară.

”Patroana, care este de origine turcă, își bate joc de oameni, am lucrat pe zi 14 ore de la 6 dimineața până seara la ora 21 doar cu o pauză de o oră la amiază și platește 4 euro pe oră, nu am semnat nici un contract, când am ajuns aici în contract scrie 40 ore pe saptamană, a ținut 11 persoane într-o cameră, poți spune că este ca un grajd de animale. Vă rog să mă ajutați, unde trebuie să sun? mulțumesc mult, astept un răspuns!”…

acesta este mesajul pe care românca l-a trimis inițial redacției ziarulromanesc.at.

Contactată telefonic de reporterii ziarului românesc din Austria, Marioara Arhire a povestit calvarul prin care trec.

„O cunoștință ne-a spus de locul ăsta de muncă, a zis că sunt condiții foarte bune și ne-a trimis inclusiv contracte pentru a putea trece vama fără probleme, mai ales că era o perioadă cu mari restricții la frontieră. Contractele alea erau de formă, pentru a putea ajunge în Austria. Ajunși aici am înțeles că nimic din ce se scria acolo nu era conform cu realitatea”,

povestește femeia.

Românca mai spune că la început erau peste 30 de români la muncă, dar cu timpul au plecat mai bine de 20.

„Am rămas doar 10 persoane, nu știm ce să facem, vrem să ne recuperăm măcar banii pentru zilele pe care le-am muncit. Am ajuns aici pe 29 aprilie, atunci a fost și prima zi de muncă”,

a precizat ea.

Muncitorii de la acea fermă sunt ținuți și câte 14-15 ore la muncă.

”Uneori se termină munca și la 2 dimineața, iar unii începeau la 6. De obicei se muncește de dimineață până seara, cu o oră de pauză, cam 14 ore pe zi. Am notat totul pe un caiet”,

spune Marioara.

Colegii de la ziarulromanesc.at au întrebat-o dacă în cele circa 40 de zile de când muncește a fost plătită. ”Nu ne-a dat decât 100 de euro, în mână, pentru mâncare. În rest, nimic!”.

Românii cer ajutor de la Ambasada României în Austria.

”Poate vor reuși să ne dea un sfat, ce să facem, unde să întrebăm despre situația noastră. Ajutați-ne! Își bat joc de noi! Cine ne poate asculta?”,

este apelul Marioarei.

Citește și:

Știrea zilei: Nu mai plecați după cai verzi în Germania este de muncă și pe câmpurile din Vaslui/