Vasluienii aruncă gunoaie, deținuții le strâng din urmă! Gest special făcut de 9 deținuți din Penitenciarul Vaslui!

0
682
IMG 20210618 WA0000

Pentru a marca Ziua Mondială a Mediului, deținuții din Penitenciarul Vaslui au decis să ia parte la o acțiune inedită. Un grup de 9 persoane private de libertate au participat la o acțiune de ecologizare, curățând complet calea de acces spre penitenciar, din DN 24, pe o distanță de 1 km. 

Deși vremea nu a fost extrem de favorabilă, rezultatul muncii lor s-a concretizat în colectarea a 12 saci de 120 l cu deșeuri diverse și a altor reziduuri din plastic, de dimensiuni mari.

”Deținuții au exersat calități precum munca în echipă, spiritul civic, corectitudinea și respectul. Printr-o  astfel de activitate s-a urmărit implicarea directă a persoanelor private de libertate  în efortul comun al societății pentru menţinerea un mediu curat şi sănătos, dezvoltarea unor cunoștințe specifice promovării și dezvoltării unui comportament prietenos și civilizat față de natură și față de cetățeni”, anunță conducerea Penitenciarului Vaslui.