Nu ați depus declarații fiscale la timp? Fiscul vasluian vă trimite notificări la firmă!

0
228




MARE ATENȚIE… Fiscul, prin subunitățile din județul Vaslui, va transmite notificări tuturor contribuabililor care nu au depus declarațiile fiscale și care nu au solicitat regim derogatoriu, astfel încât să fie evitată declararea stării de inactivitate a acestora.









Potrivit Codului de procedură fiscală, contribuabilii/plătitorii care nu își îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege sunt declarați inactivi fiscal și le sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivității fiscale.

Unui contribuabil declarat inactiv i se anulează, potrivit legii, din oficiu, înregistrarea în scopuri de TVA, iar inactivitatea se înscrie în cazierul fiscal al contribuabilului și al reprezentanților legali ai acestuia. De asemenea, pentru a se reactiva, contribuabilul respectiv trebuie să-si îndeplinească toate obligațiile declarative prevăzute de lege și să nu înregistreze obligații fiscale restante.

Prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală s-a stabilit că, pentru declarațiile fiscale al căror termen legal de depunere s-a împlinit în perioada stării de urgență, notificările de nedepunere a declarațiilor fiscale se emit în termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență.

„Menționăm că, după expirarea termenului legal de depunere a declarațiilor fiscale, din data de 25 iunie 2020, organele fiscale aplică procedurile pentru identificarea contribuabililor care îndeplinesc condiția pentru declararea inactivității fiscale potrivit art.92 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură fiscală.

În aplicarea acestei proceduri, organele fiscale manifestă un rol activ, prin transmiterea notificărilor de nedepunere a declarațiilor fiscale.

Pentru a preveni declararea ca inactivi fiscal, acei contribuabili care își suspendă activitatea și înregistrează mențiunea privind inactivitatea temporară în Registrul comerțului sau la entitatea care i-a autorizat, pot beneficia, la cerere, de regimul derogatoriu de declarare a impozitelor și taxelor”,

anunță conducerea AJFP Vaslui.