Ce trist! Vacanța a venit, dar parcurile copiilor din Vaslui rămân închise!

0
456




DE NEÎNȚELES… Au ruginit lacătele pe porțile parcurilor de joacă din Vaslui, după mai bine de trei luni de când sunt închise, din cauza pandemiei de coronavirus. Copiii au intrat în vacanță și se uită cu jind la tobogane și scrâncioburi, în timp ce frunzele au pus stăpânire pe locurile pline de vocilor copiilor, la începutul primăverii.









„Mă jucam în fiecare zi, veneau și prieteni de-ai mei, era locul nostru de distracție”, spune micul Rareș, un copil care trece în fiecare zi pe lângă un parc complet modernizat din zona Traian. Deși sunt, în mod oficial, închise, în multe zone din țară părinții au luat cu asalt aceste parcuri, mai ales că micuții s-au săturat de perioada de stat în casă, pe timpul stării de urgență.

În ciuda numeroaselor măsuri de relaxare aprobate în ultimele două săptămâni, momentan, nu a fost luată decizia, nici la nivel național, nici la nivel local, de redeschidere a locurilor de joacă.

„Eu nu mai înțeleg nimic. S-au deschis terasele, lumea merge și mănâncă, bea bere, iar parcurile de copii sunt închise. Ce gândește acest Guvern, oare, când răpește copilăria micuților noștri?”,

se întreabă o mămică din Vaslui.