Poliția economică face ordine printre comercianții certați cu legea

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați 60 de agenți economici și legitimate peste 70 de legislația privind mărcile și indicațiile geografice. Totodată, au fost aplicate un număr de 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 70.000 de lei. Dintre acestea, 18 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 10 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor legale privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, 7 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor legale privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult și 5 au fost aplicate pentru încălcarea altor acte normative. Mai mult, au fost confiscați peste 4.000 de lei și ridicate în vederea cercetării bunuri în valoare de peste 6.900 de lei, care erau comercializate fără documente legale de proveniență.






