Dosarul capturii istorice de droguri din Portul Constanța a ajuns în instanță. Magistrații Tribunalului București vor judeca inculpații

Membrii grupului infracțional ar fi folosit mărfuri legale, adesea role de bitum, piatră, lână, drojdie, care nu erau neapărat obiectul tranzacțiilor dintre importator și exportator, dar care aparțineau grupului, pentru a exista o acoperire legală atunci când efectuau transporturile de droguri. Șoferii ce conduceau autotrenurile şi efectuau curse de transport marfă pe ruta Istanbul – Rotterdam, via România și retur ar fi fost coordonați de către un cetățean român, care, la rândul său, le-ar fi organizat împreună cu liderul grupării.
Același cetățean român s-ar fi ocupat de realizarea formalităților privind importurile maritime de mărfuri, în care erau disimulate drogurile şi ar fi ţinut legătura cu comisionarul vamal, pentru efectuarea demersurilor pentru depozitare sau scoatere a mărfurilor din Portul Constanța, apoi de organizarea transportului de mărfuri în care ar fi fost disimulate drogurile către destinațiile finale, stabilite de către lider, care ar fi deținut și controlat companii în mai multe state din Uniunea Europeană și pe care le-ar fi folosit în activități comerciale aparent licite, menite să creeze un paravan pentru circuitul drogurilor.
Pentru transportul drogurilor, la o cursă realizată, transportatorii ar fi trebuit să primească o sumă echivalentă cu un salariu net lunar, de aproximativ 2.000 – 2.250 de euro, astfel încât să creeze aparența că banii reprezintă salariul şi nu plata transportului de droguri. La data de 10 mai 2021, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat o percheziție asupra unor containere aflate în Portul Constanța, în urma căreia au fost depistate și ridicate 1428,33 kilograme heroină, cu puritate cuprinsă între 54,61% şi 57,93%, având o valoare de piață de aproximativ 71.500.000 de euro.
În cauză, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra a 60.306 euro, a unor mijloace de transport, în valoare totală de 158.180 de euro, cât şi asupra a 27 de echipamente de „minare” de monedă virtuală, în valoare de aproximativ 500.000 de euro. Cauza a fost instrumentată cu sprijinul autorităților judiciare din Ungaria, Austria, Germania, Regatul Țărilor de Jos, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă și Franța și al ofițerilor din cadrul Europol. Suportul logistic și de specialitate a fost asigurat de către Eurojust. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului București.






