Muntenar prins beat la volan, la Bulboaca. Avea o alcooelmie de 0,67 mg/l

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.





