POZA ZILEI Bătea vântul prin Dedeman Vaslui, în urmă cu câteva zile! Decizie de ultimă oră a conducerii!

Un cititor Vasluianul.ro ne-a trimis o fotografie făcută în supermarketul Dedeman, din Vaslui, în urmă cu câteva zile. Se vede clar că nu sunt deloc cumpărători prin magazin, din cauza noilor măsuri de protecție anti-Covid, prin care cei care nu au certificatul verde nu sunt primiți în magazine.
”Jale! Câteva mașini în parcare, în interior erau 15-20 de clienți și vreo 30 și ceva de angajați. Nu mai vine lumea, nefiind vaccinați, mai ales că mulți clienți sunt din mediul rural, acolo unde se știe cum stă treaba cu vaccinările”, ne-a scris cititorul nostru.
Conform unor informații primite pe surse, conducerea Dedeman a decis, de câteva zile, să permită accesul în magazin și a celor care au făcut doar primul vaccin sau a celor care demonstrează că au trecut prin boală, pentru a mai înviora vânzările.









