La volan, cu o alcoolemie record. Polițiștii i-au întocmit dosar penal

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui aflați în serviciu de patrulare, pe drumul județean DJ 245 M, în localitatea Poienești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de către un bărbat de 49 de ani, din comuna Gherghești, județul Vaslui. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.








