Razie a Poliției Vaslui, sute de tineri verificați la terase, vineri noaptea!

0
257




VERIFICĂRI… Peste 170 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat, la nivel județean, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei COVID-19.









Au fost vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile și terasele. În cadrul acțiunii au avut loc și activități preventive de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în mijloacele de transport în comun.

După primele activități desfășurate în acest sens, la nivelul județului Vaslui au fost verificate 74 de societăți comerciale (terase, piscine, etc) și legitimate peste 450 de persoane.

Au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, pentru participarea la activități în spații pentru care au fost instituite restricții dar și pentru abateri la regimul circulației rutiere.

„Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare socială pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur”,

a anunțat IPJ Vaslui, seara trecută.