Doi bătăuși din Băcești au fost trimiși după gratii! Au bătut și tâlhărit mai mulți consăteni, în seara de Revelion! Sunt arestați!

0
1417




Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Negrești au probat activitatea infracțională a doi bărbați, în vârstă de 24, respectiv 26 de ani, din satul Băbușa, comuna Băcești, bănuiți de comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe.









În urma cercetărilor efectuate, polițiștii negreșteni au stabilit că, în data de  31 decembrie 2021, la ora 18.00, bărbații, în vârstă de 24, respectiv 26 de ani, pe fondul unui conflict mai vechi, ar fi agresat alți doi bărbați, în vârstă de 32, respectiv 53 de ani, din satul Păltiniș, comuna Băcești, în timp ce se deplasau spre domiciliu.

Ca urmare a agresiunilor, persoanele vătămate au suferit leziuni ce vor necesita 4 – 5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

De asemenea, în aceeași zi, în jurul orei 20.00, cei doi agresori ar fi pătruns în locuința unui bărbat în vârstă de 68 de ani, din satul Băbușa, iar prin violență l-ar fi deposedat de o sumă de bani.

În data de 7 ianuarie a.c., ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat față de cei doi bărbați măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Sâmbătă, 8 ianuarie, aceștia au fost prezentați Judecătoriei Vaslui, care a dispus arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.