A fost un week-end agitat la Poliția Rutieră Vaslui! 23 de șoferi au rămas pietoni, după întâlnirea cu polițiștii!

0
570
politia rutiera filtru

Timp de două zile, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au acționat preventiv-reactiv, pe drumurile publice din județul Vaslui, în special pe cele cu un risc rutier ridicat, pentru depistarea conducătorilor de vehicule care încalcă prevederile privind limitele legale de viteză.

De asemenea, acțiunile au vizat reducerea riscului rutier și impunerea unui climat de siguranță și disciplină în rândul tuturor participanților la trafic, prin sancționarea conducătorilor auto, a bicicliștilor, pietonilor și căruțașilor care nu respectă normele rutiere.

În cadrul activităților derulate, la care au participat 15 polițiști, au fost verificate aproximativ peste 190 de vehicule și au fost testați alcoolscopic peste 50 de conducători de vehicule.

 În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 117 sancțiuni contravenționale, pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și legislației conexe, în valoare de peste 58.700 de lei. De asemenea, au fost reținute 23 permise de conducere și a fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

            Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost următoarele: depășirea limitei legale de viteză cu peste 50km/h (17) și alte abateri (6). Cauzele care au condus la retragerea certificatelor de înmatriculare au fost următoarele: constatarea defecțiuni tehnice (7) și alte abateri (2).

Cu ocazia derulării acțiunii, s-a constatat și săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.