FOTO, VIDEO Poliția Rutieră Vaslui a dus daruri pentru copiii și mamele ucrainene de la Huși! Clipe de normalitate, înte-o lume răvășită!

0
832




 Sâmbătă, polițiștii vasluieni, alături de reprezentanții Asociației Filantropia Ortodoxă Huși și de cei ai Primăriei Municipiului Huși, au împărţit cadouri și sfaturi copiilor și mamelor din Ucraina găzduite sau aflate în tranzit la căminul internat al Colegiului Agricol “Dimitrie Cantemir” din Huși.









Polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în frunte cu comisarul-șef Anca Ranghiuc, șeful SPR, au organizat o întâlnire educativă cu mamele și copiii ucrainieni ce sunt găzduiți, prin grija autorităților, în căminul internat al Colegiului Agricol “Dimitrie Cantemir” din Huși.

Activitățile educative au fost structurate sub forma unor jocuri pentru a fi ușor însușite de către micuți și au prezentat celor peste 70 de participanți mesaje informativ-educative, în limba română, ucrainiană și engleză, potrivit vârstei şi nivelului acestora de înţelegere.

Vizita a urmărit conștientizarea copiilor și mamelor din Ucraina în ceea ce privește importanța cunoașterii și respectării regulilor de circulație.

Activitatea a beneficiat și de sprijinul Corpului Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Vaslui, organizație profesională a polițiștilor care a dorit să fie aproape de cei 40 de copii ucrainieni, prin dulciuri și îmbrățișări.