Asasinate la comandă, prin intermediul unor site-uri obscure! Polițiștii au ridicat mai mulți indivizi periculoși!

0
273




Polițiști Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, efectuează cercetări într-o cauză penală, deschisă în urma transmiterii, de către autoritățile din Statele Unite ale Americii, a unei cereri de comisie rogatorie, care privește mai mulți cetățeni români, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la infracțiunea de omor și spălare de bani.









În fapt, investigația vizează un grup de persoane, care ar fi administrat pagini de internet ce oferă servicii de contractare pentru asasinate.

Aceste site-uri sunt accesibile numai printr-o anumită rețea, care folosește softuri ce maschează traficul prin internet al utilizatorilor, prin criptarea și direcționarea traficului prin relee intermediare. Site-urile par să accepte plata serviciilor, exclusiv, prin monedă virtuală.

Autoritățile Statelor Unite ale Americii au stabilit că un grup de cinci persoane, aflate în România, ar fi lucrat împreună, la administrarea site-urilor și spălarea câștigurilor infracționale.

În vederea completării probatoriului, la data de 6 aprilie a.c., au fost puse în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, la adrese din județele Gorj și Hunedoara, folosite de către 5 persoane bănuite. Astfel, au fost descoperite și ridicate calculatoare, telefoane, înscrisuri și indisponibilizați 30.000 de lei. Prejudiciul total este de aproximativ 500.000 de euro.

Totodată, cele 5 persoane bănuite au fost conduse la sediile de poliție din județele unde au fost efectuate perchezițiile domiciliare, în vederea audierii. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune, au participat și reprezentanți ai Homeland Security Investigations – United States of America și ai Ambasadei SUA la București – DIPLOMATIC SECURITY SERVICE.

De asemenea, în activități au fost angrenați polițiști din cadrul S.C.C.O. Gorj, S.C.C.O. Hunedoara, Gruparea Mobilă de Jandarmi Craiova și Gruparea Mobilă de Jandarmi Alba.