1.500 de copii, din familii defavorizate, vor merge la Episcopia Hușilor! „Uniți pentru pace” – a V-a ediție a Programului „Bun venit copilărie”!

0
454












COMUNICAT DE PRESĂ… ”Cu bucurie, vă aducem la cunoștință faptul că sâmbătă, 4  iunie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, Episcopia Hușilor, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, organizează, în curtea Catedralei Episcopale din Huși, ediția a V-a a programului „Bun venit, copilărie!”, intitulat „Uniți pentru pace”.

Peste 1.500 de copii, proveniți din medii defavorizate, cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani, de pe cuprinsul Protopopiatelor Vaslui, Bârlad și Huși, alături de beneficiarii centrelor de zi ale Asociației Filantropia ortodoxă Huși, se vor bucura împreună de programul pregătit de organizatori. Lor se vor adăuga toți copiii din familiile de refugiați ucraineni care sunt găzduiți în prezent în județul Vaslui.

Programul evenimentului este următorul:

orele 9.00 – 10.00: întâmpinarea copiilor

ora 10.00: Te Deum, oficiat de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor

ora 10.30: moment artistic

ora 10.45: organizarea lanțului uman al păcii și fotografii de grup

ora 11.30: activități – ateliere de lucru, joc și animație (ateliere de pictură, muzică, șah, tobogane, baloane, carusel, vată de zahăr, înghețată, face-painting)

ora 13.00: masa de prânz pentru copii

orele 14.00 -16.00 : activități – ateliere de lucru, joc și animație” – comunicat Episcopia Hușilor