Fostul primar al Iașului, Gheorghe Nichita, își va petrece următorii cinci ani după gratii, la Penitenciarul Vaslui! A fost ridicat de polițiștii vasluieni!

0
679




Marți, 30 august 2022, polițiștii Serviciului Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele lui Gheorghe Nichita, fostul primar al Iașului, în vârstă de 65 de ani, domiciliat în municipiul Vaslui.

Pe numele acestuia, Tribunalul Iași a emis astăzi, 30 august 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de ”instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată”. 

Nichita a fost depistat de polițiști, în municipiul Vaslui, fiind preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și condus la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească.