Surpriză totală la sărbătoarea persoanelor vârstnice, în comuna Ștefan cel Mare! Seniorii au cerut ca Tudor Buzatu să fie noul președinte județean al PSD! „Îl vom sprijini pentru Parlament”, au spus pensionarii

Cateva sute de pensionari din comuna Ștefan cel Mare au fost sărbătoriți de către conducerea Primăriei și Consiliul Local, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Alături de seniorii comunei Ștefan cel Mare a fost și secretarul de stat Tudor Buzatu, secretar general adjunct în Guvernul României, prieten apropiat al celor din această localitate.
Secretarul de stat a avut parte de o surpriză locală la căminul cultural din Ștefan cel Mare, acolo unde pensionarii au cerut ca tânărul oficial guvernamental să fie noul președinte al organizației județene PSD.
„Va sprijinim pe viitor, vrem să fiți președintele PSD, la Vaslui. O să vă votăm și pentru Parlament, pentru deputați sau senatori”, au cerut pensionarii din Ștefan cel Mare.
In jur de 130 de persoane vârstnice au fost sărbătorite la Ștefan cel Mare, în timp ce la Barzesti și Mărășești au fost sărbătorite alte 250 de persoane vârstnice, în prezența secretarului de stat Tudor Buzatu.











