Social-democrații bârlădeni au depus o coroană de flori, în memoria victimelor Holocaustului! „Să nu uităm această lecție tragică”, a spus deputatul Adrian Solomon

0
441




Astăzi, este ziua în care românii comemorează victimele Holocaustului. Ziua Națională a Victimelor Holocaustului, 9 octombrie, nu reprezintă debutul Holocaustului din România, datat în mod convențional în septembrie 1940, odată cu venirea la putere a lui Antonescu și a asociaților săi vremelnici, legionarii, ci marchează începutul deportărilor în masă în toamna lui 1941 către Transnistria a evreilor din Bucovina, Herța, Dorohoi și Basarabia.









La Bârlad, Ziua Națională a Victimelor Holocaustului a fost comemorata în tăcere, de către reprezentanții organizației municipale PSD, condusă de deputatul Adrian Solomon. O delegație a PSD Bârlad a depus o coroană de flori la monumentul victimelor Holocaustului.

„Astăzi, comemorăm evreii și romii victime ale politicilor criminale promovate de statul român, condus de mareșalul Antonescu. Unicitatea tragediei este incontestabilă și, deloc întâmplător, aceste grupuri etnice au fost vizate de genocid.

Dezumanizarea romilor și evreilor a fost un proces de durată care a impregnat straturi diverse ale societății, de la intelectuali, artiști sau politicieni, până la studenți, elevi sau țărani. Discursul urii rasiale se regăsea în toate instituțiile sociale relevante, inclusiv cele care transmiteau cunoașterea, precum Școala, Universitatea sau Academia. Desproprietărirea, deportarea, exterminarea au avut, din păcate, o anumită bază socială care le-a susținut și legitimat.

Lecția acestei orori – atât cât putem expune pedagogic suferința și atrocitatea – rămâne strâns legată de lupta împotriva oricărei forme de fanatism și de justificare a crimei, împotriva oricărei tendințe de a persecuta indivizi și comunități pentru simpla lor apartenență la o religie, naționalitate, organizație politică etc diferite de ale majorității”, a declarat deputatul Adrian Solomon.