Fostul ministru al Sănătății, dr. Nelu Tătaru, a participat la ceremonia de promulgare a legii pentru prevenirea și combaterea cancerului! ”Împărtășesc alături de dvs. această bucurie”, a spus dr. Tătaru

0
284




Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea legii prin care se aprobă Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului. Potrivit legii, planul se implementează pentru perioada 2023 – 2030 şi reprezintă principalul document de politică publică ce fundamentează măsurile de prevenire şi combatere a cancerului la nivel naţional. La ceremonia oficială de semnare a legii, a fost prezent și deputatul PNL de Vaslui, dr. Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății.









Actul normativ prevede că toţi cetăţenii români care se află pe teritoriul României, au domiciliul sau reşedinţa în România, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, precum şi străinii şi apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul garantat de stat la serviciile de natură medicală, socială şi de susţinere psihologică cuprinse în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului, cum sunt: servicii medicale de prevenire, diagnostic şi tratament al cancerului, servicii de îngrijire, inclusiv îngrijiri paliative, servicii de psiho-oncologie, onconutriţie şi oncofertilitate, servicii sociale şi indemnizaţii lunare de hrană.

”Așa cum v-am spus, faptele și acțiunile sunt cele care contează, mai ales în ceea ce privește sănătatea. Simt să împărtășesc cu dumneavoastră bucuria de a lua parte, dar mai ales de a contribui, alături de colegii mei, la Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului.

Iată că, astăzi, visul nostru, munca noastră, implicarea noastră a devenit realitate. Prin legea promulgată astăzi, se transpune în practică cel mai de preț drept, mai ales că vorbim despre o categorie de pacienți care se confruntă cu atât de multe provocări, care le pun la grea încercare sănătatea si care au nevoie de opțiuni terapeutice adecvate.

Sănătatea, înainte de orice! De aceea, prețuiti-o și aveți grija de ea!

Mulțumiri tuturor celor care au făcut ca această speranță să devină posibilă!”, este mesajul dr. Tătaru, imediat după ceremonialul oficial.