Președintele PNL Vaslui, dr. Nelu Tătaru: ”Partidul Național Liberal vrea măsuri care să afecteze cât mai puțin mediul de afaceri”

0
374




”Din punct de vedere fiscal, scopul major al PNL a fost acela de a menține o fiscalitate redusă, care să stimuleze în continuare creșterea economică, crearea de locuri de muncă, creșterea nivelului de trai. Acest scop a fost atins”, spune dr. Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății, președintele organizației județene PNL Vaslui, pe marginea ultimelor modificări aduse Codului Fiscal.









În negocierile cu PSD, spune Tătaru, ”PNL s-a bătut pentru măsuri cât mai eficiente fiscal, dar care să afecteze cât mai puțin mediul de afaceri. Rodul acestor negocieri: impozitul progresiv nu a fost introdus, cota unică nu a crescut, taxa de solidaritate nu a apărut, suprataxarea companiilor nu a apărut”.

”PNL a reușit deci păstrarea cotei unice de 16% și a reușit să tempereze creșterea dorită de PSD la impozitarea dividendelor (în loc de 16% sau 10%, am reușit să o stabilim la 8%). O coaliție de guvernare implică decizii de compromis. Există o serie de modificări fiscale pe care PNL nu le-a susținut, dar a trebuit să le accepte în cadrul discuțiilor, pentru a putea menține cota unică și în general fiscalitatea la nivelul anului precedent.

PNL nu s-a limitat doar să accepte propunerile partenerilor de guvernare, a venit cu propriile măsuri de stimulare economică, de la programul Sprijin pentru România până la prelungirea zilele acestea a programului IMM INVEST PLUS. Vorbim despre politici care presupun sume de ordinul miliardelor de euro, care au venit în sprijinul mediului de afaceri și, în special, al IMM-urilor”, susține deputatul liberal

Multe modificări, afirmă fostul ministru, vizează eliminarea unor inechități, exceptări sau reduceri temporare, care s-au permanentizat. ”Dacă la momentul la care s-au adoptat, bugetul statului și le permitea, acum este clar că – în contextul acestor crize – nu ne mai permitem aceste excepții. Altele au fost adoptate strict ca exercițiu de imagine în contexte electorale și au trenat ani de-a rândul așa”, mai spune acesta.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, zilele trecute, legea care aduce modificări Codului fiscal.

Actul normativ promulgat vizează aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale.