O femeie de 50 de ani, din Cârja, s-a aruncat în fântână! Pompierii au salvat-o în ultima clipă!

0
925




Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Murgeni (Detașamentul de pompieri Bârlad) au intervenit cu o autospecială pentru salvarea vieții unei femei căzute într-o fântână din localitatea Cârja, oraș Murgeni. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsită o femeie căzută într-o fântână cu adâncimea de 18 metri și circumferința tuburilor de 80 centimetri. Victima era în apă la o adâncime de aproximativ 1,3 metri.
În fântână a fost coborât un pompier, care, folosind mijloacele specifice pentru salvarea persoanelor, a asigurat victima și a urcat cu aceasta la suprafață. Victima, o femeie în vârstă de 55 ani, a fost evaluată și predată echipajului de pe ambulanța SMURD. Femeia se afla în hipotermie și prezenta un traumatism de membru interior. Victima a fost transportată la spital.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a afla circumstanțele producerii acestui incident.