Un recidivist periculos din Bârlad a fost prins noaptea trecută, după o urmărire ca în filme! Polițiștii au rămas șocați, după ce au deschis mașina interlopului!

0
1040




Noaptea trecută, a fost prins și reținut o mai veche cunoștință a polițiștilor bârlădeni, Cristian Butnaru, recidivist, acuzat de viol și tâlhărie, cel care a provocat un uriaș scandal în Poliția Municipiului Bârlad, în 2015, scandal în urma căruia șeful acestei instituții, Vasile Chelaru, a demisionat din Poliție. Interlopul bârlădean conducea, după miezul nopții, o Skoda cu numere provizorii, prin comuna Bogdănești, moment în care o patrulă de Poliție i-a făcut semn să tragă pe dreapta. Recidivistul a accelerat și a încercat să scape de polițiști.









A fost oprit pe Drumul European, în zona Pensiunii Mira, după o urmărire de aproape 20 de kilometri, din satul Unțești spre Bârlad. Când au controlat mașina, polițiștii au rămas șocați: autoturismul era încărcat cu cablu de telecomunicații, furat. Nu mică le-a fost mirarea să afle că acest individ, care manifestă dispreț total față de lege, nici nu avea permis de conducere, așa că l-au reținut pe loc.

Cristian Butnaru a fost arestat preventiv pe 26 iunie 2015, fiind acuzat că a sechestrat şi violat o fată din satul Ghergheşti. Procurorii au invocat în reacţia târzie a unei măsuri preventive – violul s-a produs în luna mai – prin aceea că autorităţile judiciare din Bârlad, respectiv şeful Poliţiei Bârlad, ar fi încercat să denatureze adevărul.

În timpul cercetărilor, procurorii l-au pus sub acuzare şi pe şeful Poliţiei Bârlad, acuzându-l de abuz în serviciu. Urmare a extinderii verificărilor, comisarul-şef Vasile Chelaru a fost inculpat şi pentru instigare la fals şi instigare la delapidare. Reţinut pentru 24 de ore, şeful Poliţiei Bârlad a fost plasat ulterior sub control judiciar. Pus sub acuzare, Vasile Chelaru s-a retras din Poliţie pensionându-se anticipat.

În 2018, același Butanru, și-a bătut mama și concubina, a aruncat  cu benzină prin casă și pe femei, după care a fugit prin grădinile vecinilor.