Cititorii Vasluianul.ro sesizează: ”În AUR, deviza Basarabenilor: Hai la Români, că sunt proști și fraieri”
Un cititor Vasluianul.ro a trimis către reporterii Vasluianul, pe rețelele de socializare, o scrisoare de nemulțumire, ca venind din partea unui fost membru AUR Vaslui. Acesta vorbește despre fapte foarte grave care se petrec în interiorul organizației județene, o organizație condusă de persoane parașutate de la Chișinău, care știu mai bine limba rusă, susține persoane care a scris această scrisoare, decât româna.
Nu vom comenta în niciun fel datele cuprinse în această scrisoare online, ci doar vom publica integral conținutul acesteia:
”Cum este posibil ca destinele unei organizații județene AUR să fie lasată pe mina unor mafioți Basarabeni?
Filimon Ion, care este condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 8 luni cu executare (de fapt, ar fi vorba de opt ani de închisoare în țara vecină, n.r.), în Basarabia, și care se impune ca un stăpân pe moșia lui, desființează organizații la Bârlad, de două ori, la Huși – de trei ori. După ce îți impune să cotizezi cu 100 lei, o perioadă, te dă afară, alți fraieri să-i mulgă de bani. Are o vilă în Vaslui, construită în 3 ani.
Deviza Basarabenilor: Hai la Români, că sunt proști și fraieri, ne dau voturi, funcții și bani, iar noi le arătăm…. !!!!
În zona Huși este un cabinet senatorial Busuioc (senator AUR de Vaslui, Andrei Busuioc, n.r.), Basarabean care vorbește Rusa, nici el, nici deputata Raisa Enache, concubina mafiotului Filimon, nu au acordat o audiență la un cetățean, care le-a dat votul de încredere din zona Husi.
Nu mai avem nevoie de ei. Dacă am spus că vrem în colegiul Husi candidați locali pentru parlamentare si CJ, am fost dat afară. A spus că nu are nevoie dw oameni verticali ca mine!!!
Trebuie să facem ce spune el (Ion Filimon, n.r.), că el este șeful și face ce vrea el, nu ce spunem noi, acest dictator! De ce nu se fac demersuri pentru arestarea lui?”, scrie în epistola online. (Sursa foto: Facebook Alianța pentru Unirea Românilor județul Vaslui)









