A fost prins spărgătorul de locuințe din Bârlad! A prădat mai multe case în Munteni și Podeni

0
1401




Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un tânăr, în vârstă de 18 de ani, din comuna Băcani, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, în formă continuată.









Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au documentat și probat activitatea infracțională a unui tânăr, bănuit de comiterea a 4 infracțiuni de furt calificat, în perioada 14-15 iunie 2023, la locuințe din cartierele Munteni și Podeni ale municipiului Bârlad.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit faptul că, persoana bănuită de comiterea infracțiunii ar fi pătruns, prin escaladare, pe timpul zilei, în mai multe locuințe din municipiul Bârlad și, pătrunzând în imobile prin uși de acces lăsate neasigurate, ar fi sustras telefoane mobile și sume de bani. Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este estimat la peste 3.500 lei și a fost recuperat în proporție de 70%.

Vineri, ca urmare a administrării probatoriului, față de tânărul cercetat a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale.