VIDEO Imagini spectaculoase filmate pe Șoseaua TransTanacu! ”Bijuteria” realizată de drumarii de la Nomis

0
1895




Un traseu spectaculos, cu peisaje extraordinare, care străbate lanuri de grâu sau trece pe lângă baraje de acumulare și stâni pierdute printre dealuri. Nu este vorba de vreo șosea din nu știu ce zonă turistică a României, vorbim de DJ 244K, de la ieșirea din satul Tanacu și până la Bălțați, în apropiere de Huși, un segment de 8 km, realizat absolut impecabil de profesioniștii de la Nomis, firmă condusă de sufletistul manager Cătălin Simion.









Este celebra Șosea TransTanacu, care trece prin locuri de o frumusețe uluitoare. Ajungând pe vârful unui deal, poți admira județul la zeci de kilometri depărtare, în timp ce în jur este o liniște deplină. O lucrare pentru care președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, s-a zbătut foarte mult pentru a fi inclusă și finanțată, atât din bugetul local al județului Vaslui și bugetul de stat.

Valoarea totală a lucrării s-a ridicat la peste 14 milioane de lei, iar Nomis și-a onorat cartea de vizită, cu acest proiect.

”Reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 244K va contribui la îmbunătățirea condițiilor de trai și accesibilitate către această zonă pe viitor, precum și crearea unei infrastructuri necesare dezvoltării activităților economice din zonă și înlesnirea accesului mijloacelor de transport public de persoane și de intervenție în caz de urgență”, a menționat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Vă lăsăm să admirați mirificele peisaje de pe TransTanacu, videoclipul fiind realizat de Consiliul Județean Vsslui.