Primarul Bârladului, reacție la acuzele privind finanțarea Centrului de Excelență: ”Sunt doar atacuri politice, eu sprijin performanța elevilor bârlădeni”

0
1790




”Până la comisii, se discuta de o sumă de 100.000 de lei. Până la ședința ordinară, am mai suplimentat suma de bani cu încă 60.000 de lei. Deci, în total, 160.000 de lei alocați elevilor olimpici ai Bârladului, pentru Centrul de Excelență de la Bârlad”. Este explicația dată, miercuri, la prânz, de primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, în cel mai recent scandal mediatic în care este implicată instituția. Edilul orașului a ținut să spună că, la comisia de buget proiectul a trecut cu 12 voturi, iar doamna Gabriela Plăcintă, directorul Centrului Județean de Excelență, nu a participat.









Cu câteva zile în urmă, conducerea Centrului Județean de Excelență, prin doamna Gabriela Plăcintă, directorul instituției, anunța public că, cităm, ”conducerea Centrului Județean de Excelență Vaslui este pusă în situația de a-i informa pe elevii olimpici din municipiul Bârlad, beneficiari ai unui loc gratuit în tabăra de vară „Excelența 2023”, organizată la Gura Humorului în perioada 16-21 Iulie, cât și pe părinții acestora și opinia publică, în legătură cu faptul că există riscul major de a fi în imposibilitatea de a onora aceasta recompensă din cauză că Primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, a blocat finanțarea solicitată de către Centrul Județean de Excelență Vaslui prin adresele din 6 iunie, respectiv 5 iulie 2023”.

Primarul Dumitru Boroș a reacționat cu date și cifre.

”Dacă am fi gândit aidoma celor care ne jignesc acum, astăzi nu mai aveam centru de excelență la Bârlad. Această sumă, de 160.000 de lei, este la dispoziția centrului, din februarie 2023.

Ce s-a întâmplat?

S-a plătit o sumă în martie, una în aprilie și urma să plătim și alte sume. Este adevărat că s-a făcut solicitare de plată și în martie și în aprilie, dar trebuie să faci dovada că ai angajat niște cheltuieli. La toate serviciile, nu numai la centru.

Să mergem mai departe. Pe 6 iulie, a intrat în primărie o solicitare de plată, despre care vorbește doamna consilier Plăcintă. Nu am găsit nicio adresă în iunie, cum susține doamna consilier. În aceeași zi, solicitarea a intrat la mine la mapă și am dat viza de plată. Pe 7, s-a făcut plata la Trezorerie, iar pe 8 (iulie. n.r.) a apărut acel material semnat de doamna consilier Plăcință, la adresa primarului.

Noi nu am încurcat centrul de excelență, să știe toți bârlădenii. Noi nu am pus nicio clipă în pericol existența și funcționarea acestui centru.

Dacă vreți, verificați și veți vedea că noi am alocat mai mulți bani decât Vasluiul, pentru deplasarea copiilor în tabără. Am spus și o mai spun: atâta vreme cât sunt posibilități financiare, voi susține excelența la Bârlad”, a explicat primarul Bârladului.

Dumitru Boroș susține că atacurile la adresa sa au fost pur politice, nu au avut legătură cu finanțarea centrului de excelență.

”Ce-au spus, după votul cu Liceul Eminescu? Stăm și noi la cotitură, poate îl prindem pe dl. primar că nu face ceva. Doamna consilier care răspunde de centrul de excelență a fost în primărie și nici măcar nu a întrebat ce se întâmplă la centru. Noi am făcut plățile în mod corect”, a spus primarul Boroș.