VIDEO Ștefania, vocea de aur a Bârladului

0
2604




La finele săptămânii trecute, a avut loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului „Octombrie pe portativ”..









În premieră pentru o manifestare de acest profil, anul acesta, pe lângă juriul clasic, alcătuit din profesori de muzică și compozitori, a mai luat parte și un juriu mass-media.

Trofesul juriului presei a fost câștigat de bârlădeanca Ștefania Ciobanu, care pe lângă tradiționala cupă și diploma a primit, din partea vasluianul.ro, un premiu în valuare de 1000 lei.

Ștefania Ciobanu, este în clasa a opta, are 14 ani, este din Bârlad și studiază arta muzicii alături de profesorul Dragoș Gheorghiu, la Școala de muzică „Soul Music Art”. De altfel, Dragoș este și compozitorul piesei „Nu mai cred”, cu care Ștefania a impresionat juriul mass-media.

„M-am apucat de canto dintr-o joacă, la șapte ani am început să cânt.

Sincer, nu aveam așteptări prea mari de la mine, dar când am început să particip la festivaluiri și am văzut că munca mea este răsplătită cu premii din ce în ce mai mari, mi-am dat seama că ăsta este drumul meu și merită fiecare minut depus”, a declarant Ștefania Ciobanu pentru vasluianul.ro

În prezent, Ștefania este extrem de ocupată cu școala, fiind în ultimul an de gimnaziu și se pregătește pentru admiterea la un liceu cu profil muzical: „Chiar dacă sunt în clasa a opta și mă așteaptă un examen greu, nu las muzica deoparte, încerc să ofer timp în egală măsură amândurora. doresc să urmez un liceu de muzică, nu știu exact unde, dar cu siguranță mă voi duce acolo unde îmi doresc”

Legat de experiența din cadrul Festivalului „Octombrie pe portativ”, Ștefania a mărturisit că a avut mari emoții deorece erau mulți jurați, dar s-a simțit foarte bine comunicând cu alți adolescenți pe care îi cunoștea de la alte festivaluri.

„Pentru mine, festivalul „Octombrie pe Portativ” a fost o provocare foarte mare, juriul fiind mult mai numeros. Am avut emoții mari, dar asta nu m-a descurajat. Când am aflat ca juriul mass-media oferă premii în bani, parca am simțit ca unul este pentru mine, însă nu m-am așteptat chiar la trofeu. Sunt foarte mândră de ce am obținut și mulțumesc părinților și domnului profesor pentru susținere și sper să nu îi dezamăgesc, a mai spus Ștefania.