Deputatul de Vaslui, Eduard Andrei Popica (PSD), despre noua lege a pensiilor: ”Elimină inechitățile dintre pensionari. Este cea mai amplă reformă a pensiilor”

0
676




Legea pensiilor a intrat marți la vot final în Senat, potrivit unei decizii luate luni de biroul permanent al Senatului.









Proiectul de lege inițiat de guvernul Ciolacu a fost dezbătut marți dimineață în comisiile de specialitate, iar de la la ora 17.00 a intrat la vot în Senat. Urmează Camera Deputaților pentru dezbateri și votul final.

Deputatul PSD de Vaslui, Eduard Andrei Popica, susține că aprobarea de către Guvern a actului normativ privind reforma sistemului de pensii publice din România ”va aduce echitatea între pensionari și va consolida principiul contributivității”.

”Este cea mai amplă reformă a pensiilor. Proiectul a fost realizat împreună cu experții Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale care au confirmat că noua lege este SUSTENABILĂ și va aduce stabilitate sistemului de pensii din România, astfel:

Punctul de pensie crește o singură dată în 2024, în ianuarie, cu 13,8%. Toate pensiile vor crește cu acest procent.

ÎN SEPTEMBRIE 2024 PUNCTUL DE PENSIE NU VA CREȘTE. Deci NU EXISTĂ UN PROCENT FIX DE CREȘTERE.

Vor crește doar pensiile dezavantajate de cadrul legal existent în momentul pensionării. Acestea vor crește până la nivelul la care se elimină inechitățile dintre pensionarii care au muncit și au contribuit la fel.

NU VOR CREȘTE TOATE PENSIILE. CELE MAI MULTE VOR CREȘTE, DAR VOR FI ȘI PENSII CARE SE VOR MENȚINE LA ACELAȘI NIVEL”, explică parlamentarul vasluian, o precizare binevenită pentru miile de pensionari din județul Vaslui.

Acesta continuă: ”Deci, pentru majorările din 2024 NU AVEM UN PROCENT UNIC, NICI 40%, NICI 30% , nici de 10%. Majorările vor fi diferite de la caz la caz.

Nu procentul contează. Sunt două aspecte importante în legătură cu această lege:

1) Se elimină inechitățile dintre pensionari

2) Se asigură o creștere sustenabilă, adică suportabilă a pensiilor și se introduce un mecanism obiectiv de majorare anuală a pensiilor”.