Bătăuși din Solești și Bogdănița, bătaie în centrul Vasluiului. Tânăr din Codăești, la spital

0
1538




În noaptea de luni spre marți, la ora 3.55, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată cu privire la producerea unei bătăi generale în Centrul Civic al municipiului Vaslui.









La fața locului au intervenit două echipaje de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vaslui și un echipaj de jandarmi, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, fiind restabilită ordinea și liniștea publică.

În urma producerii altercației, un tânăr de 19 ani, din comuna Codăești, ar fi suferit vătămări și a fost transportat la o unitate medicală pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale.

Urmare a intervenției au fost depistați și conduși la sediul Poliției Municipiului Vaslui, pentru cercetări, cinci bărbați, cu vârste între 28 și 17 ani, din comunele Solești și Bogdănița.

În cauză, sunt efectuate cercetări de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Vaslui, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat, identificarea persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale.