Ce a spus premierul Marcel Ciolacu, după ce a vizitat varianta de ocolire a Bârladului: ”Va fi gata în astă vară”

0
426




Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, pe șantierul variantei de ocolire a municipiului Bârlad, că „în sfârșit, vorbim de autostrada Moldovei”. 









Stadiul lucrărilor la Varianta Ocolitoare a ajuns la 86%. Premierul Ciolacu i-a felicitat pe constructorii care au reuşit ca, plecând de la 15%, să ajungă la un stadiu de 88%. „Nu mai vorbim de poveşti, vorbim de lucruri palpabile”, a mai spus premierul.

”Am venit cu domnul ministru Grindeanu, să vedem şi lucrările la Autostrada Moldovei. Nu putem vedea tabloul închis, decât dacă facem şi centurile oraşelor importante din Moldova. Ce mă bucur mult este că, în sfârşit, vorbim de autostrada Moldovei.

Am văzut împreună azi, împreună cu domnul ministru, că deja pe anumite porţiuni suntem la stadiul doi, iar aici unde era o lucrare întârziată. Îi felicit pe constructori”, a spus Ciolacu, secondat în permanență de primarul Bârladului, Dumitru Boroș.

Dumitru Boroș, primarul municipiului Bârlad:Este cea mai importantă investiție, dacă ne raportăm la 30-40 de ani, această investiție va scoate traficul din Bârlad, traficul greu, în și dinspre Republica Moldova, Vama Albița, în și dinspre Iași, pentru că astăzi, când vorbim, tot traficul meu este prin mijlocul Bârladului”.

”Varianta Ocolitoare #Bârlad este un proiect demarat în 2018, dar care, în 4 ani, ajunsese DOAR la 15%! Da, erau la guvernare unii care se băteau cu pumnul în piept că o să umple România de autostrăzi!
În realitate, au făcut ZERO kilometri și muncă deloc!
În prezent, stadiul lucrărilor la această Variantă Ocolitoare a ajuns la 86%! I-am felicitat pe constructori pentru munca depusă, precum și pe actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru implicarea și atenția acordate acestui proiect esențial pentru Bârlad!
Am încredere că ritmul de lucru se va păstra și circulația va putea fi deschisă pe cei 11,28 km în această vară!”, a scris premierul, pe Facebook.