Sute de milioane de lei a investit CJ Vaslui în drumurile județene. Iată ce urmează (VIDEO)

0
292




INVESTIȚII… În mandatul 2016-2020, Consiliul Județean Vaslui a investit în infrastructura rutieră, modernizând peste 300 de kilometri de drumuri județene. Cel mai important proiect este reprezentat de axa Bârlad-Laza-Codăești, cu o lungime de 82,8 km, valoarea investiției fiind de 222 milioane lei.









Proiectul este finanțat prin Programul Operațional 2014-2020. Aproape 40.000 de locuitori din 11 comune vasluiene sunt beneficiarii drumului strategic. Tot prin Programul Operațional Regional se află în diferite faze de execuție modernizarea a peste 7 km de drum judetean, la Deleni-Moreni, în valoare de peste 16 milioane lei, și alți 4,5 km de drum județean, în zona Sărățeni-Murgeni, valoarea proiectului fiind de 9,2 milioane lei.

La ora actuală, prin Programul Național de Dezvoltare Locală sunt în execuție 117 proiecte de infrastructură rutieră, din care 19 sunt pe drumuri județene. Este vorba de 170 km, valoarea totală a investițiilor fiind de peste 207 milioane lei. La toate aceste proiecte, Consiliul Județean Vaslui a asigurat partea de cofinanțare.

Din fonduri proprii ale CJ Vaslui, au fost reabilitați peste 38 km dr drum județean. Investițiile în infrastructura rutieră reprezintă noi oportunități de dezvoltare economică.

Acest material a fost comandat de către P.S.D. – Organizația Județeană Vaslui, CMF: 21200019