FOTO, VIDEO Slujbă de priveghere, luni seara, la biserica din satul Fundu Văii. Astăzi, localnicii sărbătoresc hramul bisericii

0
1640




În 2012, în satul Fundu Văii, din comuna Lipovăț, era sfințită o superbă biserică, cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena. Ctitori: familia Elena și Lazăr Neacșu, fii ai locului, cu afaceri în Capitală, oameni cu frică de Dumnezeu și cu iubire de oameni.









De atunci, de 12 ani încoace, localnicii din Fundu Văii se adună, în seara de dinaintea marii sărbători ortodoxe, pentru a-i pomeni pe cei plecați dintre noi, care se odihnesc într-un îngrijit cimitir din apropierea bisericii, cum nici la oraș nu găsești. Este seara de priveghere, de dinainte de Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când tot satul vine la biserică, alături de ctitori.

Așa s-a petrecut și luni seara, când aproape 100 de persoane au venit la biserica din dealul satului, pentru o slujbă de mulțumire și de pomenire. Arhimandritul Zaharia, Exarhul Eparhiei Hușilor, alături de un sobor de opt preoți, a oficiat slujba de dinaintea marii sărbători creștine, privegherea sau vecernia, cum îi spun localnicii.

Nu au lipsit ctitorii, Elena și Lazăr Neacșu, veniți de la București special pentru acest moment de mare încărcătură sufletească, care s-au așezat cuminți într-un colț al bisericii, alături de enoriași, bucurându-se de slujba oficiată de soborul de preoți.

La Fundu Văii au ajuns, seara trecută, și prietenii comunei Lipovăț, respectiv președintele interimar al Consiliului Județean, Ciprian Trifan, precum și deputatul PSD de Vaslui, Irinel Stativă, alături de energicul primar al comunei, Valerian Hriscu. Timp de o oră și jumătate, toți enoriașii au ascultat cu sfințenie slujba oficiată de preoții veniți din mai multe parohii.

Părintele Ciprian Căpriță este parohul care a participat la sfințirea bisericii de la Fundu Văii, cu 12 ani în urmă. ”Este un loc special pentru mine. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, care ni i-a trimis aici pe domnul și doamna Neacșu, s-a ridicat frumusețea aceasta de biserică. Singuri nu am fi reușit. Acum, sunt la Bârlad, dar gândul meu se îndreaptă de multe ori spre această biserică cu totul specială”, a recunoscut părintele Căpriță.

Președintele interimar al Consiliului Județean, dl. Ciprian Trifan, este un om iubit de localnicii din Fundu Văii. L-am văzut cum localnicii l-au strâns în brațe, după slujbă, ca un semn că este de-al lor, un om care a făcut mult bine comunității locale.

”Vin cu mare, mare plăcere la slujba de la Fundu Văii, aici unde găsesc oameni calzi, cu iubire de Dumnezeu. Este una dintre cele mai frumoase biserici din satele vasluiene și cred că localnicii sunt foarte mândri de această clădire aparte”, a spus dl. Trifan.

Cu emoție, primarul comunei Lipovăț a explicat ce simte pentru satul Fundu Văii, o localitate în care a făcut investiții foarte mari, care au schimbat total fața satului, pierdut printre pădurile din jur.

”Nu am putut să lipsesc de la slujba de vecernie, vin an de an în seara de dinaintea hramului bisericii. Le mulțumesc ctitorilor, domnul și doamna Neacșu, pentru că au fost în mijlocul nostru, le mulțumesc dlui președinte Ciprian Trifan, cel care a aprobat multe investiții pentru comuna Lipovăț, dar și dlui deputat Irinel Stativă. Nu în ultimul rând, m-a bucurat să fiu în mijlocul oamenilor din Fundu Văii, un sat cu mulți tineri, care trăiesc în credință și țin toate sărbătorile”, a spus primarul Valerian Hriscu.

Marți, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, de hramul bisericii, tot satul va veni la biserică. Aici, Dumnezeu a rânduit ca iubirea de oameni să fie mai presus de orice pe lumea aceasta…