Iulian Safir, directorul adjunct al grupului de firme Safir, participă la EFPRA 2024
Grupul de firme Safir este prezent, în aceste zile, la Congresul EFPRA 2024, care are loc în Amsterdam, în perioada 12-15 iunie. Iulian Safir, directorul adjunct al grupului de firme Safir, și Vlad Podoleanu, managerul Fabricii de Făinuri Proteice, vor fi prezenți pentru a reprezenta compania și a se informa cu privire la cele mai noi tendințe și inovații din industrie.
Congresul se numără printre cele mai semnificative evenimente din domeniu, reunind profesioniști din toate colțurile lumii pentru a dezbate viitorul industriei și a explora noi modalități de a desfășura afaceri într-un mod responsabil, respectând atât mediul, cât și comunitățile.

Conform prezentării oficiale, ”Congresul EFPRA reprezintă sectorul european de reciclare a animalelor. Scopul său este de a îmbunătăți continuu siguranța și sustenabilitatea producției alimentare europene prin procesarea eficientă a grăsimilor animale și a altor produse de reciclare de origine animală”.
”Considerăm această participare o oportunitate excelentă de a învăța de la experți de renume, de a ne împărtăși experiențele și de a stabili noi colaborări care să ne propulseze creșterea și dezvoltarea într-un mod sustenabil.
Urmăriți-ne pentru a fi la curent cu noutățile și actualizările direct de la Amsterdam! Avem multe lucruri interesante de împărtășit cu voi!”, este mesajul companiei, de pe pagina de Facebook Familia Safir.









