Au fost reținuți autorii crimei brutale de la Pungești, o femeie și un bărbat

0
927

Suspecții crimei din comuna Pungești au fost prinși la Brașov după ce au încercat să fugă. Un bărbat și o femeie ar fi abandonat cadavrul descoperit în valiza lăsată pe marginea drumului. Localnicii au fost cei care au făcut descoperirea macabră și care, speriați, au sesizat poliția. Din primele informații, se pare că cei doi ucigași se cunoșteau cu victima, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani.

Seara trecută, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui și a Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul Institutului Național de Criminalistică, Direcției de Investigații Criminale, Direcției Operațiuni Speciale și Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, au fost depistate în municipiul Brașov două persoane, un bărbat în vârstă de 32 de ani și femeie în vârstă de 27 de ani, ambii din comuna Pungești, concubini, bănuiți că ar fi fost implicați în decesul unui bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Oncești, județul Bacău.

Cele două persoane se sustrăgeau activității de urmarire penală, pe numele acestora fiind emise mandate de aducere.

Aceștia urmează a fi conduși și prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru continuarea cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat și sunt continuate cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul victimei de 36 de ani și dispunerea măsurilor legale.

Reamintim că, la data de 15.07.2024, ora 21.27, o patrulă de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vaslui a fost sesizată telefonic de către un bărbat din satul/comuna Pungești, județul Vaslui, cu privire la faptul că, în vecinătatea unui drumul sătesc din Pungești, pe marginea drumului, se află un geamantan, în interior caruia se află cadavrul unei persoane necunoscute, de sex masculin.

crima pungesti 1 jpg

La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, formată din cadre ale Poliției Municipiului Vaslui, Serviciului Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, coordonată de inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

Totodată, la fața locului s-a deplasat și procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

În cauză au fost efectuate cercetări în vederea stabilirii identității persoanei decedate, împrejurărilor în care s-a produs decesul acesteia și dispunerea măsurilor legale.