Ionel Sandu (AUR), în campanie electorală: ”Este o dorință de schimbare la vasluieni”
Aflat în campanie electorală, pe poziția a doua în lista pentru Camera Deputaților, la AUR Vaslui, fostul candidat la primăria Vaslui, Ionel Sandu, s-a întâlnit cu sute de vasluieni, în acest weekend.
Antreprenorul vasluian a ascultat doleanțele vasluienilor, ce și-ar dori ei de la viitorii parlamentari ai județului, mai ales că așteptările sunt destul de mari, iar provocările economice din următorii ani sunt pe măsură.
Managerul general al companiei Radical Grup spune că va fi un deputat în slujba vasluienilor, mai ales că le cunoaște nevoile și dorințele.

”Am avut ocazia să fim alături de locuitorii orașului Vaslui într-o zi plină de dialoguri și întâlniri care ne-au motivat și mai mult. Împreună cu colegii mei, am ascultat problemele și speranțele comunității, am discutat despre planurile noastre și am simțit energia și dorința de schimbare care ne impulsionează să continuăm.
Mulțumim tuturor celor care și-au luat din timpul lor pentru a ne întâlni și a împărtăși ideile lor. Împreună, construim un viitor mai bun!”, a postat dl. Sandu, pe Facebook.
CMF 11240014









