Vineri, la Vaslui, concert în memoria regretatului compozitor Marcel Iorga
Vineri, 8 noiembrie 2024, la ora 18.00, Centrul Cultural „Dimitrie Cantemir”, din Vaslui, va găzdui un concert omagial „Marcel Iorga”, în memoria marelui compozitor vasluian.
Vor cânta, în memoria regretatului Marcel Iorga, Aurelian Temișan, Aurel Niamțu, Alex Maxim, trupa Demisong, dar și copiii cărora maestrul le-a oferit piese minunate la concertele naționale și internaționale.
Compozitorul Marcel Iorga a decedat în urma infectării cu Covid-19, în februarie 2022. După ce a contractat virusul, compozitorul a ajuns la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Vaslui unde, din păcate, a decedat, la doar 66 de ani.

Marcel Iorga s-a născut la Vaslui, în 25 octombrie 1955, și a făcut parte din promoția 1973 a Liceului de Muzică din Bacău. Prima piesă compusă de regretatul Marcel Iorga a fost în anul 1980. De-a lungul cariere, compozitorul a câștigat zeci de trofee.
Intrarea la concertul de vineri este liberă, în limita locurilor disponibile, anunță organuizatorii.






