SURSE: Mitropolitul Moldovei, ÎPS Teofan, participă la Sfințirea Bisericii Sfinții Mihail și Gavriil, la Vaslui. PS Varlaam Ploieșteanul, reprezentantul Patriarhului Daniel

0
2807

Duminică, mândra și frumoasa biserică din din strada Traian, la Vaslui, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, va fi sfințită, în prezența înalților ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în fruntea cu Mitropolitul Moldovei, ÎPS Teofan, alături de PreaSfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, reprezentant al Patriarhului Daniel, spun surse din cadrul Bisericii.

Slijba va începe la ora 8.00 dimineața, pe o scenă special amenajată pe locul stației de autobuz din apropierea Carrefour Sunt așteptsți să participe mii de credincioși și un sobor impresionant de preoți din județul Vaslui.

 

Biserica sfințită diminică este una din cele mai frumoase biserici din județ, înaltă de 30 de metri, cu o impresionantă lungime de 28 de metri și un interior care îți taie răsuflarea, după cum am putit vedea în septembrie, atunci când am intrat acolo.

Cei doi ctitori inimoși, familia Viorica și Adrian Porumboiu, lasă comunității vasluiene un superb lăcaș de cult, ca mărturie peste veacuri a credinței și iubirii de Dumnezeu.

Și un element important: pe parcursul slujbei de sfințire, de la prima oră a dimineții, se va închid traficul pe strada Traian, cel mai probabil din zona semaforului de la Digi, mașinile urmând a fi dirijate pe strada Libertății.

Istoricul unei biserici fascinante, prin mărime și frumusețe

O biserică semeață. cu un istoric destul de bogat, care începe la data de 15 noiembrie 1998, când în prezența unui numar mare de creștini, s-a oficiat slujba de sfințire a locului acestui sfânt locaș de către regretatul P.S. Ioachim, fostul Episcop al Hușilor.

Capela a fost construită prin strădania obștei și a preotului paroh Ioan Bârsan, fiind sfințită la 7 noiembrie 1999, de către P.S. Ioachim, înconjurat de un sobor de preoți.

La 27 iulie 2005, a început construcția acestei sfinte biserici, prin turnarea fundațiilor de către ctitorii Adrian si Viorica Porumboiu, sub arhipăstorirea P.S. Ioachim, fostul Episcop al Hușilor. În ziua de 24 iulie 2008, ctitorii, Adrian si Viorica Porumboiu, au înzestrat biserica cu patru clopote turnate în bronz la Innsbruck (Austria). Cu acest prilej, a fost sfințit steagul parohiei și s-a înmânat sigiliul bisericii (inelul cu pecetea Sfinților Arhangheli) preotului paroh Ioan Bârsan. De asemenea, la 5 iulie 2009, ctitorii au donat șapte cruci din inox, pentru turlele bisericii.