Copil rătăcit la Costești, noaptea trecută. Din fericire, a fost găsit la 1.30
Aproape de miezul nopții, s-a dat alarma. Polițiști, jandarmi și pompieri au fost chemați în sprijin, pentru că un copil nu apăruse acasă, în timpul serii.
La solicitarea IPJ Vaslui, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al judeţului Vaslui a intervenit cu 18 militari, patru autospeciale și o ambulanță SMURD tip B2, la misiunea de căutare a unui copil în vârstă de 11 ani dispărut pe raza UAT Costești.
Ore întregi, copilul a fost căutat pe toate dealurile comunei Costești sau prin localități. La ora 1.30, ISU a anunțat că băiatul a fost găsit.
Echipajul EPA a verificat dacă are probleme medicale și este în regulă. Familia a refuzat deplasarea la spital pentru alte investigații medicale. Toate forțele implicate s-au retras de la Costești.









