Cât de responsabil a fost PS Ignatie! Nu a împărțit virusul și la înalții prelați din Biserica Ortodoxă!

0
371




UN EPISCOP GRIJULIU… Vestea că Preasfințitul Părinte Ignatie este bolnav de Covid 19 a lovit ca un fulger printre sutele de mii de credincioși din județ. Au fost unele situații, în ultimele săptămâni, care ne arată, în lumina ultimelor informații, o față a Episcopului extrem de grijulie pentru cei din jurul său.









Pe 27 august, Episcopul Hușilor s-a ferit să se întâlnească atât cu Mitropolitul Europei de Nord, cât și cu Preasfințitul Episcop Vicar Ilarion Făgărășanul, simțind că lucrurile nu sunt în regulă. Multă lume nu a înțeles de ce Preasfințitul nu a mers la întâlnirea cu ÎPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, preferând să-l trimită la Negrești pe protopopul Adrian Chirvasă. Relațiile dintre cei doi înalți prelați ai BOR sunt excelente, iar Episcopul Ignatie a mers la toate slujbele oficiate la Negrești de ÎPS Serafim, până acum.

În acea săptămână, Episcopul a mers la Mănăstirea Neamț, acolo unde a oficiat o slujbă memorabilă.

La fel, cu o seară înainte de marea sărbătoare a Sfintei Maria, pe 7 septembrie, Episcopul Hușilor a mers la Bârzești, dar nu s-a mai dus a doua zi la slujba de la mănăstirea Rafaila, acolo unde PS Ilarion Făgărășanul, un bun prieten de-al Preasfințitului, trimis cu binecuvântarea Mitropolitului Ardealului, ÎPS Laurențiu, a oficiat o slujbă religioasă.

Simțea că nu este în regulă, așa că nu a mai ajuns la Rafaila, preferând să aștepte rezultatul testului Covid 19, în liniște. Când a aflat că este infectat cu noul virus, a acceptat cu calm situația. Este o nouă fațetă pe care puțini credincioși au simțit-o până acum la PS Ignatie, aceea a responsabilității totale față de cei din jurul său. Pentru toate gesturile frumoase și responsabile pe care le-a făcut pentru noi, vasluienii, în cei trei ani de când a ajuns în fruntea Eparhiei Hușilor, ne rugăm la bunul Dumnezeu să-i dea însănătoșire grabnică. Doamne-ajută!

COMUNICAT OFICIAL AL EPISCOPIEI HUȘILOR

„Episcopia Hușilor dorește să aducă la cunoștința opiniei publice că Părintele Episcop Ignatie, în urma efectuării unui test pentru depistarea virusului SARS CoV 2, a fost declarat pozitiv.

Preasfinția Sa a luat măsura izolării încă de la primele simptome, înainte de primirea rezultatelor testului, iar după confirmare a mers pentru a se interna la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad.

Profesionalismul managerului, a personalului medical și condițiile de spitalizare din unitatea medicală de la Bârlad sunt la un standard înalt, iar starea de sănătate a Ierarhului Hușilor este una bună.

Episcopul Ignatie a îndemnat stăruitor, încă de la începutul pandemiei, în cuvântul pastoral din 22 martie 2020, să fie respectate cu strictețe recomandările autorităților abilitate cu gestionarea acestei crize pentru că «virusul nu umblă de unul singur, ci este „transportat” de oamenii contaminați. Cred că și în această recomandare Dumnezeu ne dă un semnal că este benefic să ne smulgem din zgomotul lumii, din alergătura epuizantă a sărmanei ființe omenești, care nu mai are resursele necesare de a se interioriza, pentru că este împrăștiată în cele trecătoare și în cele fără de niciun sens pentru lumina sufletului nostru.

În mod paradoxal, distanțarea socială și fizică dintre oameni coincide cu o apropiere mai profundă de Hristos și, implicit, o apropiere sufletească mai intensă între noi (…) țineți cont doar de ceea ce vă este comunicat oficial de către autoritățile abilitate în gestionarea crizei, în care ne aflăm, și de ceea ce spun specialiștii în domeniu. Restul este doar materie toxică, care întreține inutil angoasa și dezordinea gândurilor, pentru a ne arunca în deruta manipulărilor grosolane și a șocurilor existențiale».

În spiritul tuturor acțiunilor de sprijin acordat unităților medicale și persoanelor din categoriile vulnerabile, precum și a recomandărilor de prevenție, făcute până în prezent de Centrul Eparhial Huși, îndemnăm, în continuare, pe toți credincioșii, să trateze cu maximă responsabilitate, fără a lăsa loc la panică, măsurile de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus și să nu cadă victime ale niciunui tip de manipulare în acest domeniu.

Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să aibă grijă de cei bolnavi, de cei sănătoși, de bătrâni, de tineri, de copii și de îngerii sănătății noastre, care sunt medicii și asistenții medicali, credința fiind cea care alungă cu adevărat orice formă de frică în fața virusului”

– comunicatul oficial al Episcopiei Hușilor.