VIDEO Ninsoare cu cer senin și soare, fenomen ciudat la Vaslui
A nins cu soare, la Vaslui, timp de 10 minute, după orele prânzului, în timp ce cerul era destul de senis, cu câțiva nori, după cum se poate vedea pe filmare. Vremea s-a răcit brusc în oraș si au apărut fulgii de zăpadă, însă nu s-a depus niciun strat, pentru că afară este destul de cald.
În Moldova, până în jurul datei de 13 februarie, pe timpul zilei temperaturile vor avea variații ușoare, iar mediile acestora vor fi de 0…2 grade. La finalul intervalului, maximele termice vor avea tendința de creștere până la medii de 3…4 grade.
Noaptea, în prima săptămână, temperaturile vor avea în medie -4 grade. Ulterior, până la finalul intervalului, minimele vor oscila între medii de -8 și -5 grade, cu valorile mai scăzute în jurul datei de 12 februarie.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în primele zile ale intervalului prognozat și după data de 13 februarie.









