Vasluiul are, de joi, 27 februarie, un nou prefect! Eduard Popica este noul reprezentant al Guvernului
În ședința de Guvern de joi, 27 februarie, un punct distinct pe ordinea de zi va fi aprobarea numirii noului prefect al județului Vaslui, subiect des discutat în politica locală în ultimele două luni.
Fostul deputat PSD de Vaslui, fost prefect al județului, Eduard Popica va primi girul premierului Marcel Ciolacu pentru a conduce serviciile deconcentrate ale județului și destinele acestei zone de la granița de est a Uniunii Europene.
În septembrie 2017, la vârsta de 33 de ani, Eduard Popica a fost cel mai tânăr prefect din România. A surprins pe toată lumea, la începutul lunii noiembrie 2019, atunci când și-a anunțat ”demisia de onoare” din funcție.
Un mandat în care tânărul prefect a realizat ceea ce înaintașii săi nu reușiseră, din 1989 și până atunci: construcția și asfaltarea noului pod de la Crasna, modernizarea din temelii a Vămii Albița, cu asfalt pe toate sensurile de circulație, realizarea unui punct de transfuzie sanguină la Vaslui. Erau proiecte care, și astăzi, sunt foarte importante pentru activitatea județului.
Anunțul demisiei din noiembrie 2019 a venit la o zi după investirea Guvernului Orban, care i-a luat locul celui condus de Viorica Dăncilă și demis prin moțiune de cenzură.
”Motivele sunt personale, dar ca să intru în detalii unul dintre ele ar fi acela că guvernul care m-a susţinut pe mine şi a susţinut tot ceea am făcut în judeţul Vaslui tocmai a fost demis. I-a luat locul un alt guvern, un lucru normal, zic eu, aşa este în democraţie, drept pentru care lăsăm ca noul guvern să-şi numească un nou prefect.
Aşa cum am spus şi am susţinut tot timpul: nu ţin strâns de acest scaun, aceste funcţii sunt vremelnice.
A fost o onoare pentru mine să ocup această funcţie de înaltă demnitate publică, cred că am făcut-o bine, dar rămâne la latitudinea fiecăruia să gestioneze tot ceea ce am făcut eu şi să aducă atât critici, reproşuri, cât şi laude”, spunea Eduard Popica, semnându-şi demisia în cadrul conferinţei de presă.
Acum, cu un mandat de parlamentar în spate și cu experiență administrativă la cel mai înalt nivel, dl. Popica spune că va fi un prefect în slujba tuturor vasluienilor și că va pune pe primul plan interesele celor care locuiesc în acest județ.
”Este o mare responsabilitate și o onoare pentru mine, să revin în funcția de prefect al județului Vaslui, misiune de care m-am achitat, zic eu, cu bine, în mandatul 2017-2019.
Sunt multe provocări în fața mea, ca reprezentant al Guvernului, urmează testul de foc al alegerilor prezidențiale, sunt multe alte subiecte pe agenda viitorului prefect al județului Vaslui. Vasluienii vor găsi mereu ușa mea deschisă, pentru a le asculta nevoile și păsurile, voi fi interfața lor în relația cu autoritățile județene.
Nu în ultimul rând, mulțumesc Guvernului României pentru nominalizarea mea la această funcție importantă”, a spus dl. Popica, în exclusivitate pentru Vasluianul.ro.
Să mai spunem că, tot în ședința de Guvern de joi, vor fi eliberați din funcție dl. Daniel Onofrei, prefect, și domnii Mircea Gologan și Dorin Apostu, subprefecți.









