Vasluianul Andrei Alexandru este noul președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare

0
938
Prin Decizia Prim-Ministrului nr. 94/07.03.2025, vasluianul Andrei Alexandru, fost secretar de stat în Ministerul Cercetării și Digitalizării, a fost numit președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare, cu rang de secretar de stat, în Ministerul Educației și Cercetării.
andrei alexandru 22001
”Le mulțumesc pentru încrederea acordată domnului Prim-Ministru al României, Marcel Ciolacu, și domnului ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, care m-a nominalizat pentru această poziție.
Mulțumesc pentru buna colaborare și suport domnilor miniștri cu care am sau am avut onoarea să colaborez până acum: Daniel David, Bogdan Ivan, Sebastian Burduja și Marcel Boloș, alături de care am reușit să rescriem aproape în integralitate legislația aferentă cercetării, inovării și dezvoltării tehnologice în acord cu bunele practici internaționale, să atingem jaloanele din PNRR, să generăm un cadru normativ nou și modern privind guvernanța specializării inteligente sau să deblocăm câteva miliarde de euro aferente PNRR și programelor de coeziune.
Le mulțumesc pentru sprijin în realizarea acestor obiective colegilor din minister!
Mulțumesc pentru susținere organizației PSD Vaslui! Mulțumiri speciale domnului președinte Adrian Solomon care a avut încredere în mine în ultimii ani!
Mulțumesc pentru întreaga colaborare din ultimii 3 ani conducerii Academiei Române, Consiliului Național al Rectorilor și Consiliului Institutelor Naționale de Cercetare Dezvoltare!
Le promit tuturor că voi face tot ce ține de mine ca în noul mandat să nu îi dezamăgesc pe cei care m-au susținut! Voi încerca în acest mandat, lung sau scurt, să mă pun în slujba mediului academic”, a transmis dl. Alexandru.