Luni, vasluienii sunt așteptați la Silver Mall, de Ziua Poliției Române

0
753

Luni, între orele 12.00 și 16.00, la Silver Mall, vasluienii vor sărbători Ziua Poliției Române, cu voie bună, distracție și surprize. Activitățile de Ziua Poliției Române, desfășurate la complexul comercial Silver Mall Vaslui, vor aduna sute de copii, dornici să-i întâlnească pe polițiștii rutieri, pe „mascații” de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, dar și câinele polițist GAMA.

Publicul larg, în special micii oaspeți, vor fi încântați de tehnica și dotările luptătorilor, menite să îi ajute în intervențiile zilnice. Cei mici sunt dornici să vadă îndeaproape autospecialele poliției rutiere, să pornească sistemele acustice și luminoase folosite atunci când aceștia circulă în regim prioritar și să primească primele sfaturi despre siguranța în deplasare (portul centurii de siguranță, folosirea sistemelor omologate de retenție și transport copii, etc).

Adolescenții se vor putea informa despre o posibilă carieră în Poliție, beneficiind de sprijinul Serviciului Resurse Umane, care va prezenta oferta educațională pentru școlile de agenți de poliție sau pentru Academia de Poliție și care va încerca să lămurească toate neclaritățile avute de cei interesați.

Unul dintre cele mai inedite standuri va fi creat de polițiștii criminaliști, care vor amenaja “scena” producerii unei infracțiuni și vor simula o cercetare la fața locului.
Totodată, experții criminaliști vor folosi instrumentele speciale pentru a-i amprenta pe cei mici și pentru a le oferi diplome de Micul Criminalist, cu propriile impresiuni papilare.

De o atenție deosebită se va bucura și standul polițiștilor Biroului Siguranța Școlară, împreună cu cei de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, care le vor oferi copiilor sfaturi prețioase despre cum să se ferească de bullying și cum să acționeze în situațiile delicate apărute la școală.

De asemenea, autospeciala din dotarea Biroului pentru Protecția Animalelor îi va încânta pe copii prin dotările speciale pentru transportul animalelor rănite, iar polițiștii vor da explicații despre cum se realizează microciparea și controlul microcipurilor, cu un aparat special. În plus, copiii și părinții vor primi sfaturi despre respectul pe care aceștia trebuie să îl manifeste pentru animale și cum pot veni în sprijinul acestora.

Câinele de urmă umană GAMA, în vârstă de 2 ani, nu va lipsi de la jocuri, demostrațiile sale bucurându-i pe cei mici, ca în fiecare an.

Standul amenajat de polițiștii Biroului Pregătire Profesională Vaslui dau șansa doritorilor să observe și să poată participa activ în activitățile de depistare, interceptare, imobilizare, încătușare și conducere, procedee polițienești prezentate de polițiști cu sprijinul luptătorilor de la acțiuni speciale.