Incendiu Rebricea: O singură persoană era în casă, la momentul în care flăcările au cuprins casa (VIDEO)

0
1609

UPDATE 2: ISU VASLUI, ORA 21.50 

”Pompierii din cadrul Stației de pompieri Negrești au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la o casă din localitatea Tufeștii de Jos, comuna Rebricea.
Pentru misiune a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă cu 5 militari, o ambulanță SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă. Totodată, din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui a fost alocată o autospecială de stingere cu 4 militari.
La sosirea echipajelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta cu violență la acoperișul locuinței. Pompierii au localizat incendiul și au evacuat o butelie GPL din locuință. Din fericire, în incendiu nu au fost surprinse victime, singura persoană care se afla în locuință s-a autoevacuat. În urma evaluării medicale la fața locului, persoana în cauză nu a necesitat transport la spital.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere”

UPDATE 1: Ambulanța anunță că posibilele persoane surprinse de incendiu s-au autoevacuat și sunt în afara oricărui pericol. 

ȘTIRE INIȚIALĂ… Serviciul de Ambulanță Județean anunță izbucnirea unui Incendiu la o casă din localitatea Tufeștii de Jos, comuna Rebricea. La primul apel, informează SAJ, persoana care a sunat a spus că ar putea fi două persoane surprinse de flăcări în locuință. Au fost trimise două ambulanțe B2 și C1 de la ISU.